Julio Baptista (37 de ani) a vorbit despre experiența primelor 5 luni din Liga 1 Betano. Fostul star al Realului și-a creionat o primă impresie în privința fotbalului de la noi și e de părere că mai avem mult până când vom ajunge la nivelul ligilor din alte campionate.
În primul rând, crede Baptista, e nevoie ca echipele să investească mai mult în fotbaliști. Prin transferurile calitative crește, automat, și valoarea. Și salariile trebuie să sufere modificări. Deși ar încasa în jur de 45.000 de euro, fiind cel mai bine plătit fotbalist din Liga 1, atacantul crede că e nevoie ca plafonul să crească la toate echipele. „E un campionat care trebuie să se dezvolte mult pentru a se apropia de alte ligi. Să atragă mai mulți bani din drepturile TV, să plătească mai bine jucătorii. Dacă ai bani, poți aduce jucători importanți care să ajute la progresul campionatului. Iar pentru asta ar trebui inclusiv să crească numărul echipelor din prima divizie„, a declarat Julio Baptista pentru Gsp.ro
Fotbalistul cu 48 de prezențe în naționala Braziliei are o sugestie și în privința regulilor competiționale. România trebuie să renunțe la sistemul play-off – play-out și să revină la cel vechi: „Nu-mi place sistemul cu play-off și play-out. În sistemul clasic, va ieși campioană echipa care e cea mai constantă și câștigă cele mai multe partide. În modelul cu play-off și play-out, totul se poate decide într-un singur meci direct. Dacă prinzi o zi proastă, pierzi tot, chiar dacă ai fost cel mai bun timp de un sezon! Nu e fair-play, fiindcă în acest fel dai la spate munca de peste un an a unei formații pentru o singură partidă mai nereușită„, a încheiat Baptista.
Ajuns la CFR Cluj în vară, liber de contract, brazilianul s-a confruntat cu mai multe probleme de sănătate. A prins 3 meciuri (42 de minute) pentru ardeleni și e departe de forma arătată în urmă cu câțiva ani. Din câte se pare, problemele de la genunchi persisită, dar oficialii campioanei își pun în continuare speranțe în el. Sunt convinși că după perioada de recuperare, efectuată la Barcelona, Baptista va deveni un om de bază și va pune umărul la îndeplinirea obiectivelor, cucerirea unui nou titlu și calificarea în grupele unei competiții europene.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER